"Te iubeste mama!"/"Mamma ti vuole bene!"

Proiectul “Te iubeste mama!” menit sa faciliteze comunicarea audio-vizuala gratuita online intre copiii ramasi in Romania si parintii acestora, care sunt la munca in Italia. Scopul principal este acela de a preveni si diminua numarul de cazuri sociale in randul copiilor ramasi acasa si sustinerea rolului parental la distanta./Comunicazione audio-visiva a distanza; uno strumento di sostegno alla genitorialità transnazionale: si rivolge alle mamme e ai papà che hanno i figli e la famiglia in un altro Paese, accompagnandoli nel difficile compito di conciliare la vita lavorativa in Italia con le esigenze della famiglia lontana.

Copiii-sinucigaşi din Oaş. Micuţi spânzuraţi de dorul părinţilor plecaţi în Franţa

Am văzut frânghia pe scară, în şură… Am fugit repede şi când am pus mâna pe el, am simţit ca şi cum ai pune mâna pe omul cald, pe omul viu. Florine, ce-ai făcut, mă? Dar n-a mai apucat să răspundă, se dusese”, ne povesteşte Gheorghe Torz, unchiul copilului. Omul a cules din frânghie trupul mic al nepotului, l-a întins în bătătură jos, în zăpadă şi s-a chinuit disperat să-l readucă la viaţă. Nu putea să moară aşa la 11 ani. A mai încercat să-l învie o vreme şi într-un final şi-a dat seama că altceva nu mai are ce-i face decât să-i pună lumânarea la cap.

Era o vineri de februarie, ora 4 fără un sfert. În dimineaţa aia copilul Florin Bâle din Târşolţ (Satu Mare) se sculase bine dispus, se îmbrăcase, plecase la şcoală, se jucase, râsese cu copiii şi fusese ascultat la franceză. Pe urmă venise acasă, se dezbrăcase de hainele de şcoală, mâncase cartofi prăjiţi, se dusese în şură şi-şi pusese singur gâtul în ştreang.

N-a lăsat nici un bilet de adio. Unchiul bănuieşte, însă, de ce s-a omorât: “Cred că totuşi, de dorul părinţilor, deşi mie nu-mi spunea niciodată asta, era închis în el, nu vorbea. Nu se plângea niciodată de nimic să nu ne supere pe noi. Dacă aş fi bănuit numai că din cauza părinţilor era el tot timpul atât de trist, l-aş fi luat de mână şi l-aş fi dus în Franţa, la ai lui”. De fapt, asta spun toţi vecinii şi colegii lui Florin, dacă-i întrebi. Anume că, în ultima vreme, băiatul spunea tuturor că îi e foarte dor de mama şi de tata şi că abia aşteaptă să plece la ei.

Ca 80% din comună, mama şi tatăl lui Florin erau duşi în Franţa, la muncă, de vreo trei ani. Se vedeau de câteva ori pe an, mai mult de sărbători. Anul acesta, înainte cu o lună să se omoare copilul, îl vizitase mama. Femeia venise acasă nu neapărat de dorul lui, ci cu treabă; avea nevoie să-şi schimbe nişte acte. A fost ultima dată când Florin a implorat-o cu cerul şi pământul să rămână acasă şi să renunţe la Franţa. Sau, dacă nu, măcar să-l ducă şi pe el acolo. Ca de fiecare dată, mama i-a răspuns că o să-l ducă negreşit, dar nu chiar acum, ci într-o zi, cândva…

“I-am promis că-l ducem cu noi şi n-am putut şi el e rămas cu speranţa, cu speranţa…”

Nu erau săraci, aveau tot ce le trebuie: o casă mare, utilată cu tot ce trebuie, mobilă frumoasă, ca la oraş, grădină şi animale. Cam tot ce-i nevoie la casa omului, în afară de baie şi termopane. Sperau, însă, că Franţa îi va ajuta să-şi dezvolte şi mai mult gospodăria.

Adică să-i lase şi ei băiatului, poate, într-o zi, o casă cu etaj şi o avere frumoasă, cum aveau toţi oşenii din comună – toate făcute, evident, cu banii câştigaţi în Franţa, în construcţii. Faţă de restul lucrătorilor în construcţii, părinţii lui Florin erau mai modeşti: mama îngrijea un nepot în Franţa, iar tatăl vindea ziare. Îl lăsaseră acasă la unchiul Gheorghe, iar ei îi trimiteau băiatului din străinătate tot ce-i trebuia. “A trăit aici ca-n paradis, nu i-a lipsit nimic, nimic. A avut tot, tot, tot, toate posibilităţile, tot ce i-a dorit inima. Îi trimiteam bani, telefon, haine frumoase, ciocolate şi bomboane”, ne spune tatăl, Toader Bâle. Priveşte fix într-un punct şi recunoaşte: “I-am promis că-l ducem cu noi şi n-am putut şi el e rămas cu speranţa, cu speranţa. Florin, lasă că venim acasă şi  facem tot posibilul să te luăm. Când, ne întreba. La vară mergem, tăticule. La vara care vine”.

În ziua înmormântării copilului, tatăl a îmbătrânit cu zece ani. Vorbeşte slab, abia murmurat, cu umerii aduşi a vinovăţie. Aşa pare numai, căci în realitate el nu se simte chiar vinovat. Zice că a plecat în Franţa fiindcă n-a avut încotro. “În România se poate să trăiască un om?”, întreabă. Stă pe gânduri, tot căutând pretexte să se simtă din nou om: “”Nu e sigur că a fost sinucidere. S-ar putea să fi fost joacă. De fapt, nu că s-ar putea, chiar adevărat, cred că a fost joacă. Şi poate că l-a plăcut Dumnezeu sfântul şi de aia l-a luat la el”.

“A plâns cu lacrimi de foc… mămică, zicea, nu vii acasă? N-a venit pâna ce n-a murit fata”

Învăţătoarea lui Florin, însă, nu crede că a fost accident. Şi simte asta mai ales după ce pune toate lucrurile cap la cap: “Tot timpul era aşa, pierdut, parcă ceva, ceva aştepta el, şi parca acel ceva nu mai venea. Într-o zi a venit lânga mine la catedră şi şi-a pus capul pe umărul meu. Atunci am simţit exact asta, anume că, uite, măi, copilul n-are mamă! Şi aşa ca el sunt mulţi copii de la noi din şcoală cu părinţii plecaţi. Le trimit ai lor din afară televizoare de tot felul, laptopuri… au o grămadă de bomboane, dar după ce le termină de mâncat poate că se întreabă în sinea lor: oare ce face mama mea?”, ne spune Ana Bătârcean.

Că povestea lui Florin nu este un caz izolat ne-o spun zecile de sinucideri în rândul copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate, întâmplate din ultimii ani. Un fenomen dramatic, prea puţin cunoscut, pe care autorităţile nu l-au semnalat şi nici nu l-au băgat în seamă. Unii psihologi au vorbit, chiar, despre o epidemie de sinucideri în rândul acestor copii. De pildă, cu câteva săptămâni înainte de sinuciderea lui Florin, o altă adolescentă din  satul vecin Călineşti a făcut-o şi ea.

Mama Măriucăi plecase de ani de zile la muncă în Italia, iar pe ea o lăsase singură cu fratele mai mic, în casa neterminată a unui unchi. Trăiau amândoi într-o cămăruţă, trişti şi mistuiţi de dor, fără să aibă cui povesti ce au pe suflet. Măriuca Bodog avea numai 14 ani. A găsit-o o vecină în pod, întâmplător. „Rămăsese cu ochii deschişi şi cu capul într-o parte. Era aninată cu un cablu, aproape de horn. Eu cred că nu făcea aşa ceva daca era acasă maică-sa. Ea a avut lipsă de mamă, a tot cerut pe maică-sa. Plângea şi se necăjea că mama ei nu-i aici. A plâns cu lacrimi de foc… mămică, zicea, nu vii acasă? N-a venit pâna ce n-a murit fata”, ne spune vecina Ana Boja.

Şi prietena ei, Andreea Neamţ, înţelegea ce simte, dar n-o putea ajuta cu nimic: “Suferea că mama ei e la mii de kilometri şi nu se mai întoarce. Vedeţi, ,mama ei nu i-a spus niciodată că o iubeşte. De aceea, Măriuca era mereu tristă şi deprimată. Iar colegii ei nu o băgau în seamă şi nici măcar nu o salutau pe stradă, gândindu-se, poate, că dă-o dracului, Măriuca e e săracă şi n-are mamă, de ce să o bagăm noi în seama?”

Atât a mai rămas astăzi din copila Măriuca cea frumoasă: o cămaşă roşie şi o sanda, aruncate pe undeva, prin podul prăfuit aal unchiului.

http://www.causes.com/causes/561490-te-iubeste-mama/actions/1653648#
http://www.jurnalul.ro/reportaje/sinucidere-copii-parinti-plecati-munca-in-strainatate-613223.htm

Informazioni su Associazione Donne Romene in Italia - A.D.R.I.

A.D.R.I isi propune să încurajeze și promoveze integrarea românilor imigranți în societatea italiană, cu o atenție deosebită la realitatea emigrantelor române, de multe ori obligate să lase copiii lor în țară; să contribuie la susținerea coeziunii familiale, la cresterea gradului de constientizare a comunitatii asupra fenomenului copiilor lasati singuri in Romania, in urma plecarii parintilor la munca in strainatate, si sa contribuie la ridicarea factorului de echilibru al persoanelor care traiesc departe de tara, precum și la conștientizarea riscurilor la care sunt supuse persoanele singure, menținerea legăturii vii dintre emigrantele și emigranții români aflați în Italia cu țara si limba de origine. Sustinerea si aplicarea Proiectului "Te iubeste mama!" (c) Proiect tutelat de copyright 2011 A.D.R.I. si propone di valorizzare e supportare la condizione femminile, dell’immigrata romena, nella vita familiare e professionale e il suo positivo contributo al processo di integrazione nella società italiana. Tenendo conto della centralità della donna nella famiglia immigrata romena, del suo ruolo fondamentale nell'economia della famiglia e nell'attivazione dei rapporti sociali. Favorire e promuovere l’integrazione degli immigrati romeni nella società italiana, con particolare attenzione alla realtà delle immigrate romene, spesso obbligate a lasciare i figli in patria; Contribuire a mantenere vivo il legame delle immigrate e degli immigrati romeni presenti in Italia con il paese di origine, sostegno alla genitorialità a distanza. https://teiubestemamasilviadumitrache.wordpress.com/about/ Address adri_milano@live.it Website http://www.teiubestemama.it http://dumitrachesilvia.wordpress.com/ http://www.cuccagna.org/portal/IT/handle/?page=progetti_sportellodonna http://www.ciaoromania.ro/membri-2/membri-affiliati-2/associazione-donne-romene-in-italia-a-d-r-i/

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

Informazione

Questa voce è stata pubblicata il maggio 20, 2012 da in Romana/Romeno.
%d blogger cliccano Mi Piace per questo: