Cu si despre Sabin Dorohoi si “Calea Dunarii”

646x404
Silvia Dumitrache: Domnule Sabin Dorohoi, va multumesc ca ati raspuns atat de prompt invitatiei noastre. Desi recent lansat, filmul dv “Calea Dunarii” este binecunoscut atat in Romania, cat mai ales in strainatate. Ce anume v-a determinat sa abordati acest subiect?
Sabin Dorohoi: Arta cinematograficã m-a atras încã de mic. Şi cel mai probabil s-a nãscut atunci când mama îmi proiecta diafilme pe peretele din dormitor. La inceput a fost doar o mare dorinţã de a vedea filme, ca mai apoi sa se materializeze: aveam 13 ani cand un vecin mi-a imprumutat aparatul de filmat şi am plecat pe dealurile din jurul orãşelului unde am copilãrit sã facem “poveşti filmate” cu prietenii.
În primii ani de facultate am înţeles cã atât arta cinematograficã, cât şi filmul comercial sunt clãdite în jurul omului şi poveştilor care se nasc din relaţiile dintre semeni. Drept care, încet, încet, înţelegând cã omul, problemele lui şi spiritul sãu trebuie sã fie în centrul atenţiei realizatorului de audio-vizual (fie el film de artã sau comercial), am început sã mã documentez in chestiuni legate de psihologie, am intrat in contact direct, nemijlocit, cu cât mulţi oameni din diverse domenii de activitate. Pasionat şi de fotografie, dar mai ales dintr-o mare dorinţã de cunoaştere şi înţelegere a emoţiilor şi a felului cum ne afecteazã ele viaţa, am calatorit si am cunoscut multe persoane, colaborând cu National Geographic, TVR sau Antena 1, mai ales pe domeniul jurnalistic.
Povestea filmului “Calea Dunãrii” este inspiratã din realitatea social-economicã a României de azi, din drama imensã pe care o genereaza emigrarea şi nevoia de supravieţuire decentã. Este vorba despre un bãieţel care locuieşte cu bunicul sãu într-un sat de pe malul Dunãrii. Pãrintii sunt plecaţi la muncã în Austria şi nu mai pot veni acasã atunci când au promis…
Banda Lunga Antet
De fapt, este realitatea miilor, chiar zecilor de mii de copii în Romania! M-am decis sã abordez o asemenea tematicã dintr-un motiv personal. Atât în satul bunicilor mei, cât şi în satul de origine al soţiei mele – douã locuri foarte dragi mie, aproape toatã forţa de muncã e plecatã fie în Spania, fie în Austria sau Italia. Prietenii mei vechi din copilãrie, rudele apropiate, cu toţii sunt la mii de kilometri distanţã. Şi poate cel mai mult m-a cutremurat povestea copiilor care au rãmas acasã, iar pãrinţii lor lucreazã in strãinãtate. Nu din ziare, internet sau publicaţii, ci dintr-o experienţã directa. Imi place mult sã fiu în preajma copiilor şi chiar lucrez mult cu ei în domeniul profesional (filme sau fotografie). Sunt copiii din satul meu pe care îi cunosc nemijlocit. Îi ţin în braţe când merg acasã. Mã joc cu ei şi ne batem cu sãbii fãcute din beţe de alun sau ne fugãrim în jurul fântânii din faţa casei. Dar ştiu cã atunci când merg seara în camerã, când rãmân singuri, se întreabã pe unde o fi mama? Ce mai face? E departe… in Austria… sau la Milano… sau prin cine ştie ce localitate uitatã de lume din munţii Pirinei…
Iata de ce am decis sa abordez, în felul meu şi prin meseria pe care o am, aceasta problemã socialã care se pare cã ii impresioneaza mai mult pe strãini decât pe noi.
SD: Cand a avut loc premiera filmului?
Sabin Dorohoi: Am finalizat “Calea Dunãrii” in urmã cu cateva luni, fiind deja nominalizat la trei festivaluri de film din SUA. Pentru noi a fost o mare onoare sã putem reprezenta România în cadrul acestei prestigioase competiţii, dar în acelaşi timp experienţa de acolo ne-a demonstrat ca strãinii sunt mai impresionaţi decât proprii noştri conaţionali de drama copiilor care îşi pot vedea pãrinţii doar o datã pe an…
SD: Va propuneti continuarea subiectului?
Sabin Dorohoi: Iniţial, am gandit povestea filmului ca pe un mesaj de sine stãtãtor, un semnal de alarma, insa din reactia puternica a publicului am înţeles cã nu am zgâriat decât suprafaţa problemei şi filmul prezintã mult prea puţin din dimensiunea imensã, internaţionalã a acestei probleme. Am decis, astfel, realizarea a încã douã scurtmetraje pe aceastã temã. Ele vor fi filme independente si impreuna cu “Calea Dunarii” vor forma o trilogie a emigrarii. Ştim cã nici aceastã trilogie nu va putea prezenta întregul tablou al acestui fenomen social devastator, dar vom prezenta fenomenul in detaliu, în speranţa gãsirii unei soluţii.
SD: Mi-as dori mult sa putem prezenta filmul dv, “Calea Dunarii“, in Italia, in special publicului romanesc, ar fi un adevarat eveniment pentru toti participantii.
Sabin Dorohoi: Multumesc foarte mult pentru sustinere si sper sa putem incepe o colaborare fructuoasa!

Daniel Ignat (designer costume “Calea Dunarii” – creator de moda Timisoara, cu premii internationale în toata Europa): “Şi eu am trecut prin asta. Încã din clasa a VIII-a mama a fost nevoitã sã plece dincolo. Si în prezent este plecatã dincolo. Sunt lucruri pe care le-am simţit şi eu. Mi-aş fi dorit de foarte multe ori ca mama mea sã fie lângã mine şi sã mã îmbrãţişeze atunci când aveam nevoie, sã mã mângâie atunci când aveam nevoie sau sã plângem impreunã!”

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/index.php?option=com_content&view=article&id=10076:cu-i-despre-sabin-dorohoi-i-calea-dunrii-&catid=51:analize–interviuri&Itemid=72

http://www.causes.com/actions/1757426-calea-dunarii-un-film-despre-migratie-copii-parinti-si-bunici

http://news4diaspora.com/2013/08/02/cu-si-despre-sabin-dorohoi-si-calea-dunarii/

Info Associazione delle Donne Romene in Italia - A.D.R.I.
Crearea unei retele combinate de comunicare audio-vizuala, pentru mentinerea legaturilor fundamentale dintre membrii familiei; sustinere psihologica atat a mamelor/parintilor plecati, cat si a copiilor ramasi acasa. Sustinerea si aplicarea Proiectului "Te iubeste mama!" (c) Proiect tutelat de copyright 2011 Si propone inoltre di valorizzare e supportare la condizione femminile, dell’immigrata romena, nella vita familiare e professionale e il suo positivo contributo al processo di integrazione nella società italiana. Tenendo conto della centralità della donna nella famiglia immigrata romena, del suo ruolo fondamentale nell’economia della famiglia e nell’attivazione dei rapporti sociali, l’Associazione si prefigge di perseguire le seguenti finalità: Offrire supporto alle immigrate romene e alle loro famiglie nell’affrontare tutte le problematiche relative al loro inserimento nella società italiana sul piano economico/lavorativo e sociale; Favorire e promuovere l’integrazione degli immigrati romeni nella società italiana, con particolare attenzione alla realtà delle immigrate romene, spesso obbligate a lasciare i figli in patria; Contribuire a mantenere vivo il legame delle immigrate e degli immigrati romeni presenti in Italia con il paese di origine. http://teiubestemamasilviadumitrache.wordpress.com/about/ Address Via Friuli 8/A, 20135 Milan, Italy · adri_milano@live.it Website http://www.teiubestemama.it http://teiubestemamasilviadumitrache.wor... http://dumitrachesilvia.wordpress.com/

2 Responses to Cu si despre Sabin Dorohoi si “Calea Dunarii”

  1. Pingback: Cu si despre Sabin Dorohoi si “Calea Dunarii” | Bocsa 1 TV Net

  2. cristytepes scrive:

    Reblogged this on The Impaler – Țepeș-ul and commented:
    Scrivi qui i tuoi pensieri… (opzionale)

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...

Iscriviti

Ricevi al tuo indirizzo email tutti i nuovi post del sito.

%d blogger cliccano Mi Piace per questo: